Standardele înalte fac diferența !!!
Conceptul nostru educațional are ca punct esențial respectul deosebit acordat curiozității copiilor de a învăța și de a relaționa. Grădinița Kinder Strumff îi invită pe copii să descopere fascinanta lume a copilăriei, completata de sfaturile și îndrumările oferite de cadrele noastre didactice. Sunteți în căutarea unor educatori ce s-au decis să se dedice pasiunii pentru educație? Pe aceștia îi veți găsi în fiecare sală de clasă a grădiniței Kinder Strumff.
Programul educațional al grădiniței noastre este susținut de personal didactic ce beneficiază de toate acreditările recunoscute de Ministerul Educației. Entuziasmul, aptitudinile și experiența sunt principalele calități ce recomandă personalul nostru didactic în crearea mediului propice dezvoltării copiilor, pentru ca aceștia din urmă să beneficieze de cele mai bune condiții pentru ași atinge potențialul maxim.Îndeplinim toate condițiile și normele europene de funcționare, aplicate învățământului pre-școlar, drept pentru care Grădinița Kinder Strumff este acreditată de MINISTERUL EDUCAŢIEI începand cu anul 2011.